Bibliofilia. Dragostea de carte. Dar care carte? Observati ca
definitia bibliofiliei nu face trimitere la una sau mai multe categorii de
carti, ci la un sentiment. Cum ar spune psihanalistii, nu obiectul afectiunii
importa, ci afectul insusi. Si totusi, care carte? Orice carte? Cel mai comun
raspuns este: cartea veche, cartea scumpa, cartea rara, editiile princeps,
cartea cu autograf sau cartea cu ex-libris-uri celebre. Dar cat de precis este
un asemenea raspuns?
Sa le luam pe rand. Ce inseamna carte
veche? Pentru unii, cartea interbelica este veche, pentru altii numai cele
scrise in chirilice merita acest titlu, iar pentru cativa, numai cele dinainte
de 1830 (an care imparte secolul XIX in doua epoci distincte in istoria literaturii
romane).
Cartea scumpa. Se gasesc pe net carti din
perioada 1850-1860, scrise in chirilice, la preturi de 50-70 de lei. Sunt
suficient de scumpe pentru a starni interesul unui bibliofil? Prea ieftine?
Numai cartile de la 100 de lei sau 100 de euro in sus ar merita eticheta de
"carte scumpa"? Dar cartile tiparite anul acesta, cu preturi destul
de consistente (un exemplu la indemana, cartea "Familiile boieresti din
Moldova si Tara Romaneasca. Enciclopedie istorica, genealogica si biografica",
vol. 2, de Mihai Dim. Sturdza), pot fi considerate carti bibliofile? Sa nu
uitam ca valoarea unei carti - exceptandu-le desigur pe cele abia tiparite -
este data, in cele din urma, de cat este dispus cineva sa plateasca pentru ea,
pretul reflectand adesea, pe o piata libera, dezirabilitatea unei carti.
Asadar, o carte are un pret mare pentru ca este dorita de multi sau este dorita
de multi pentru ca are un pret mare?
Cartea cu autograf. Orice autograf?
Autograful lui Leonida Luca, de exemplu, pe cartea "Sfasieri. Poeme",
aparuta la Brasov in 1942, o face demna de interesul unui bibliofil in egala
masura cu "Ciuleandra", avand autograful lui Liviu Rebreanu (aflata
in colectia mea)? Care autograf valoreaza mai mult (si pentru cine): autograful
lui Serban Cioculescu, criticul litrerar, sau al lui Pierre Janet, marele
psiholog (ambele in biblioteca mea)?
Cartea editie princeps. Ha, aici chiar ca
iti vine sa razi: pai, orice carte are o editie princeps, asadar toate sunt
demne de a fi colectionate? Nu, veti spune, doar cele faimoase, cu autori
celebri. Faimoase pentru cine? Autori celebri pentru cine? De exemplu, Nicolae
Vaschide este un psiholog roman celebru, care a scris cateva carti inedite la
vremea lui ("La psychologie de la main", in 1909, de exemplu). La fel
si Dr. Vlad C., medic psihiatru care a scris, printre primii, carti de
popularizare a psihanalizei ("Aspecte psihanalitice. Iubirea, ura,
frica" in 1928 sau, o carte care a facut valuri in 1932, "Mihai
Eminescu din punct de vedere psihanalitic"). Pentru mine ei sunt niste
celebritati. Pentru cati sunt Vaschide si Vlad celebri?
Cartea rara. Aici ar prea ca exista un
criteriu obiectiv: o carte tiparita in 200 de exemplare ar putea fi, teoretic,
mai valoroasa decat una tiparita in 3000 de exemplare. Si totusi, cartea lui V.
Spiridonica, "Mari de fum", aparut in 1938 in 200 de exemplare, este
de vreo 4-5 ori mai ieftina decat cartea lui Ion Pillat, "Poeme intr-un
vers", aparuta in 1936 in 500 de exemplare. Ca sa dau doar un exemplu.
Desigur, Ion Pillat este mai cunoscut decat Spiridonica, asadar criteriul
raritatii nu poate functiona izolat.
Poate ca e vorba de toate criteriile
acestea la un loc - si carte veche, si cu autor celebru, si cu pret mare, si
rara, si cu autograf, si in conditii grafice deosebite si... asa mai departe.
Dar cate astfel de carti exista? Prea putine, cu siguranta, pentru cati
colectionari exista. Si atunci?
Concluzia este una cat se poate de
democratica: bibliofilia nu se defineste prin calitatea sau proprietatile
cartilor, ci prin interesul pentru carte, indiferent care carte. De aceea,
interesul sau pasiunea celui care colectioneaza incunabule nu este superioara
pasiunii celui care colectioneaza carti pentru copii din perioada interbelica,
calitatea pasiunii nesuferind comparatie in functie de obiectul pasiunii ci de
intensitatea si staruinta sentimentului. Si, poate,
si in functie de pregatirea sau de cunostintele care insotesc, hranesc si educa
pasiunea.