O incercare de circumscriere a bibliofiliei

Bibliofilia. Dragostea de carte. Dar care carte? Observati ca definitia bibliofiliei nu face trimitere la una sau mai multe categorii de carti, ci la un sentiment. Cum ar spune psihanalistii, nu obiectul afectiunii importa, ci afectul insusi. Si totusi, care carte? Orice carte? Cel mai comun raspuns este: cartea veche, cartea scumpa, cartea rara, editiile princeps, cartea cu autograf sau cartea cu ex-libris-uri celebre. Dar cat de precis este un asemenea raspuns?

Sa le luam pe rand. Ce inseamna carte veche? Pentru unii, cartea interbelica este veche, pentru altii numai cele scrise in chirilice merita acest titlu, iar pentru cativa, numai cele dinainte de 1830 (an care imparte secolul XIX in doua epoci distincte in istoria literaturii romane).

Cartea scumpa. Se gasesc pe net carti din perioada 1850-1860, scrise in chirilice, la preturi de 50-70 de lei. Sunt suficient de scumpe pentru a starni interesul unui bibliofil? Prea ieftine? Numai cartile de la 100 de lei sau 100 de euro in sus ar merita eticheta de "carte scumpa"? Dar cartile tiparite anul acesta, cu preturi destul de consistente (un exemplu la indemana, cartea "Familiile boieresti din Moldova si Tara Romaneasca. Enciclopedie istorica, genealogica si biografica", vol. 2, de Mihai Dim. Sturdza), pot fi considerate carti bibliofile? Sa nu uitam ca valoarea unei carti - exceptandu-le desigur pe cele abia tiparite - este data, in cele din urma, de cat este dispus cineva sa plateasca pentru ea, pretul reflectand adesea, pe o piata libera, dezirabilitatea unei carti. Asadar, o carte are un pret mare pentru ca este dorita de multi sau este dorita de multi pentru ca are un pret mare?

Cartea cu autograf. Orice autograf? Autograful lui Leonida Luca, de exemplu, pe cartea "Sfasieri. Poeme", aparuta la Brasov in 1942, o face demna de interesul unui bibliofil in egala masura cu "Ciuleandra", avand autograful lui Liviu Rebreanu (aflata in colectia mea)? Care autograf valoreaza mai mult (si pentru cine): autograful lui Serban Cioculescu, criticul litrerar, sau al lui Pierre Janet, marele psiholog (ambele in biblioteca mea)?

Cartea editie princeps. Ha, aici chiar ca iti vine sa razi: pai, orice carte are o editie princeps, asadar toate sunt demne de a fi colectionate? Nu, veti spune, doar cele faimoase, cu autori celebri. Faimoase pentru cine? Autori celebri pentru cine? De exemplu, Nicolae Vaschide este un psiholog roman celebru, care a scris cateva carti inedite la vremea lui ("La psychologie de la main", in 1909, de exemplu). La fel si Dr. Vlad C., medic psihiatru care a scris, printre primii, carti de popularizare a psihanalizei ("Aspecte psihanalitice. Iubirea, ura, frica" in 1928 sau, o carte care a facut valuri in 1932, "Mihai Eminescu din punct de vedere psihanalitic"). Pentru mine ei sunt niste celebritati. Pentru cati sunt Vaschide si Vlad celebri?

Cartea rara. Aici ar prea ca exista un criteriu obiectiv: o carte tiparita in 200 de exemplare ar putea fi, teoretic, mai valoroasa decat una tiparita in 3000 de exemplare. Si totusi, cartea lui V. Spiridonica, "Mari de fum", aparut in 1938 in 200 de exemplare, este de vreo 4-5 ori mai ieftina decat cartea lui Ion Pillat, "Poeme intr-un vers", aparuta in 1936 in 500 de exemplare. Ca sa dau doar un exemplu. Desigur, Ion Pillat este mai cunoscut decat Spiridonica, asadar criteriul raritatii nu poate functiona izolat.

Poate ca e vorba de toate criteriile acestea la un loc - si carte veche, si cu autor celebru, si cu pret mare, si rara, si cu autograf, si in conditii grafice deosebite si... asa mai departe. Dar cate astfel de carti exista? Prea putine, cu siguranta, pentru cati colectionari exista. Si atunci?

Concluzia este una cat se poate de democratica: bibliofilia nu se defineste prin calitatea sau proprietatile cartilor, ci prin interesul pentru carte, indiferent care carte. De aceea, interesul sau pasiunea celui care colectioneaza incunabule nu este superioara pasiunii celui care colectioneaza carti pentru copii din perioada interbelica, calitatea pasiunii nesuferind comparatie in functie de obiectul pasiunii ci de intensitatea si staruinta sentimentului. Si, poate, si in functie de pregatirea sau de cunostintele care insotesc, hranesc si educa pasiunea.

Exista insa o nuanta in ceea ce priveste "interesul pentru carte". Cunosc cativa oameni minunati care se hranesc cu carti, care n-ar putea trai fara carti, dar care nu au nici cel mai mic interes bibliofil. Pentru ei nu conteaza decat continutul de idei al cartii, textul. Le este indiferent daca citesc o editie recenta sau editia princeps, daca tin in mana o editie de lux sau una populara, cumparata impreuna cu un ziar. Sunt ei niste bibliofili? In sensul cel mai larg, da, dar in sensul restrans, de iubitori de carte ca obiect, nu. Substratul material al textului, cartea din hartie si carton, piele sau panza, este ea insasi obiect al interesului pentru un bibliofil. Marturisesc, cu oarecare jena, ca pentru mine acest din urma interes este de multe ori mai important decat interesul pentru continutul cartii. De ce "cu oarecare jena"? Pentru ca... dar asta ramane de povestit alta data.